Nu vrei sa crezi c-ai fost tarana,
Si-ai fost creat de Insusi Dumnezeu?
El te-a creeat, cu a Sa mana,
Si nu provii dintr-o celula
Sau dintr-o alta ....molecula,
Care-a evoluat mereu.
Nu vrei sa crezi c-aveai Edenul?
Si nemurirea o aveai!
Ispitit de necuratul,
Ai gustat din plin pacatul,
Si-ai fost izgonit din Rai.
Nu vrei sa aflii adevarul,
Despre un Domn, numit Isus?
El a suferit pe cruce,
Si-a murit, pentru-ati aduce
Nemurirea-n Ceruri sus.
Nu vrei sa fi copil de Rege?
Nu vrei mostenitor sa fi?
Nu stii ca azi tu poti alege
Sa fi cu cei faradelege,
Sau sus la Tatal cu cei vii!
Nu vrei sa crezi ca este vremea,
Cand ne-apropiem de un sfarsit?
Si toti care-acceptara Harul
Au ridicat deja paharul!
De ce sa mori nemantuit?!
Nu ai vrut ieri,....nu vrei nici astazi,
Si spui ca....maine o sa vrei!
Dar daca nu exista-un maine?!
Vrei tu ACUM? Sa vrei! Sa vrei!
Am primit inspiratia de la Domnul sa scriu aceasta poezie in momentele in care ma gandeam la cat de usor cred oamenii o minciuna a evolutiei, fara sa realizeze ce pierd, fara sa stie de unde vin si incotro se duc. Poezia vorbeste de un pahar al Izbavirii, de o infiere si o mostenire pe care o primesc acei ce cred. Sper sa va bucurati de ea si Domnul sa va binecuvinteze!